Cuvânt lăuntric

Blogul lui Gavriil STIHARUL pentru o lume mai bună şi mai frumoasă

Tatăl nostru

with 2 comments

(stihuire pentru copii de Gavriil Stiharul)

Tatăl nostru care eşti
şi în ceruri veşniceşti,
numele Tău sfânt fie
acum şi-n veşnicie.
Vie-mpărăţia Ta,
facă-se voinţa Ta
aşa–n cer şi pe pământ.
precum numele Ţi-e sfânt.
Pâinea noastra spre a fi,
dă-ne-o nouă zi de zi.
De-am greşit, Tu, iartă-ne,
noi iertam pe-aproapele.
Ne fereşte, Dumnezeu,
de ispite şi cel rău.
Căci a Ta este puterea,
împărăţia şi vrerea,
lauda, slava, mereu,
căci doar Tu eşti Dumnezeu.
Amin.

Anunțuri

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. E foarte frumoasă poezia aceasta. Pregătesc o lucrare de doctorat în filologie despre rugăciunea „Tatăl nostru”. „Ne fereşte, Dumnezeu, De ispite şi cel rău”: semnificaţiile cererii le-am simţit când m-am apucat de cercetat prezenţa rugăciunii în credinţele şi ritualurile din popor: omul tradiţional chiar credea în ajutorul necondiţionat şi nemărginit al Rugăciunii domneşti.

    Iusephus

    Martie 4, 2012 at 4:40 pm

    • Mulţumesc pentru apreciere. Deşi au mai existat încercări de versificare, cred ca textul Rugăciunii domneşti rămâne o provocare permanentă în vederea găsirii altor variante.

      Gavriil STIHARUL

      Septembrie 9, 2013 at 8:32 am


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: