Cuvânt lăuntric

Blogul lui Gavriil STIHARUL pentru o lume mai bună şi mai frumoasă

Ultimul Inorog

leave a comment »

Lumea lui devenise ireală,
atât de transparentă, încât privirea trecea
de-a lungul râului până la izvoare.
Lumina fermecată se împrăştia pretutindeni
şi vietăţile pădurii se adăpau din ea, adulmecând veşnicia.
Un vas aurit,
brodat cu lacrimi şi aştri,
era purtat în fiecare zi de umerii fecioarei
şi aşezat la picioarele lui…

La marginea pământului, cerul aplecat
îşi scutura aştrii –
fluturi ireali în fluvii roşiatici.

La capătul basmului dinaintea zorilor,
Inorogul murea –
întinderea aripilor creştea lumină.
Trunchiul era frânt la mijloc
şi ţipătul fecioarei,
în zbor de pasăre, lovindu-şi tâmplele,
se auzea până în lumea pământenilor.
Venea să-l întâmpine în veşnicie
mugetul zimbrului
mai-marele cirezilor,
coarnele lui –
două braţe ale aceluiaşi trunchi.
Pe trepte templului, fecioara îngenuncheată
implora moartea.

Anunțuri

Written by Gavriil STIHARUL

Decembrie 23, 2009 la 8:46 pm

Publicat în Poezii

Tagged with , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: