Cuvânt lăuntric

Blogul lui Gavriil STIHARUL pentru o lume mai bună şi mai frumoasă

Archive for the ‘Biserica Ortodoxă’ Category

Terapia miraculoasă a unchiului Mihai

leave a comment »

Călugarul Neamţu! Unchiul Mihai, asa cum îi spunea toată lumea! Minunat om, Dumnezeu să-l odihnească! Un călugăr evlavios greco-catolic din satul Prilog din Ardeal, hărazit de bunul Dumnezeu să aibă puteri tămăduitoare şi să aline suferinţele oamenilor. Şi nu numai atât. Unii l-au numit: „Sfântul de la Prilog. Era şi înainte văzător cu duhul. Nu a prevazut sfinţia sa căderea năpraznica a lui Ceauşescu? „Ăsta nu va muri bine”, a spus odată la cineva. Şi câte alte lucruri minunate nu se povesteşte despre el. Dar ceaiurile lui de viaţă lungă? Pentru ele, omul venea de la capătul pământului. Si cu folos. Niciodata nu a primit bani de la bolnavi. Asa se face ca la trecerea lui la cele vesnice, pe data de 23 iunie 2000, mii de pelerini au venit din toata lumea să-l conducă pe ultimul drum. Oamenii pe care i-a vindecat cu ceaiuri, meditaţie si rugăciuni. Încă din timpul vieţii, oamenii au pus mana de la mana şi-au ridicat în gradina casei sale din Prilog o bisericuţă. A fost târnosită în anul 1997. Loc de pelerinaj si de reculegere. Mai ales pentru bolnavi.
I s-a dedicat si o pagina pe internet. Dar nicio pagina nu poate sa cuprindă toate minunile pe care le-a facut unchiul Mihai de-a lungul vietii. Numai constiinta oamenilor pe care i-a vindecat.

Rugăciunile unchiului Mihai

Pentru unchiul Mihai, rugăciunea era esenţială. Terapia fără rugăciune este nedesăvârşită. Rugăciunea este un dar divin, este cel mai bun tratament. Unchiul Mihai a fost greco-catolic. Aşadar, rugaciunile lui sunt cele obişnuite ale acestei Bisericii: Tatăl nostru, Slava, Bucura-te, Marie etc. Iubea in mod deosebit rugăciunea sfintei Caterina Labouré, gravata pe Medalia Miraculoasa: „O Marie, concepută fără de păcatul strămoşesc, roagă-te pentru noi care alergăm la tine” (concepţia Feciorei Maria fără de păcatul strămoşesc sau „Neprihănita Zămislire a Fecioarei Maria” este o dogma catolica care nu este rercunoscută de Ortodoxie, n.n). După cum se vede, aceste mici diferenţe interconfesionale nu au împiedicat harul tămăduitor a lui Dumnezeu sa lucreze spre folosul oamenilor prin neobositul călugăr.
El însuşi a compus numeroase şi frumoase rugăciuni. Unele în versuri. A compus şi rugăciuni pentru Rozariu. În lumea apuseană exista forme diferite de rozarii si de rugăciuni. Bunăoară, pe lângă Rozariul obişnuit, cu cele patru mistere ale lui, de bucurie, lumina, durere si slava, mai exista si „Rozariul Sfântului Anton”, folosit mai ales în Irlanda, unde se meditează asupra virtuţilor Sfântului Anton, „Rozariul Divinei Îndurări”, conceput de Sfânta Faustina. Mai putem aminti şi „Rozariul miraculos” sau „Şiragul de perle al Arhanghelui Mihail”, care este un rozariu special, realizat după viziunile particulare ale călugariţei Antónia d’Astónaco. Vedem, aşadar o mare libertate de creaţie personală, unde fiecare poate să-şi personalizeze Rozariul cu rugăciuni proprii. Nici numărul si configuraţia boabelor Rozariului su sunt fixe. Dacă boabele Rozariului obişnuit sunt grupate în câte cinci decade, bunăoară, în cazul „Rozariului Sfântului Anton”, sunt treisprezece grupe, fiecare grupă conţinând trei boabe, iar „Şiragul de perle al Arhanghelui Mihail” conţine nouă grupe.

Celebra listă a celor douăzeci şi patru de cuvinte oprite

Cei care l-au cunoscut îşi amintesc cum unchiul Mihai avea o listă celebra de cuvinte care nu trebuie pronunţate niciodată. Acestea cuvinte erau următoarele:
1) Sudalma 2) Blestemul 3) Dracul 4) Răul 5) De ce ai făcut? 6) Nu a trebuit să faci! 7) Nu ai făcut bine! 8 ) Nu ştiu 9) Nu pot 10) Nu reuşesc 11) Baiul 12) Greul 13) Necazul 14) Nu merg 15) Nu fac 16) Nu vreau 17) Nu vad 18) Nu aud 19) Nu găsesc 20) Nu înţeleg 21) Am uitat 22) Am pierdut 23) Am spart 24) Am stricat.
Monahul de la Prilog avea răbdare sa le explice fiecăruia. Sudalma era oprită în toate împrejurările. Era de fapt porunca dumnezeiască: „Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în desert”. Blestemul poate face mult rău. Sa-l înlocuim cu binecuvântarea. Îngerul Gavriil s-a adresat Fecioarei cu cuvintele: „Binecuvântata esti tu intre femei şi binecuvântat este rodul trupului tău”. Cuvântul „drac” cu toate sinonimele lui „demon”, „satana” nu trebuie pronunţat, căci pronunţarea lui este de fapt o invocare, iar cine il invoca va avea parte de el. În rugăciunea „Tatăl nostru” este înlocuit cu eufemismele „cel rău” sau „cel viclean”.În rugăciuni , prin faptul ca ne adresam lui Dumnezeu „şi ne izbăveşte de cel viclean” îi stăvilim influenţa malefica ce o are asupra noastră, ceea ce arata ca este cu totul altceva decât atunci când îi pronunţăm numele în afara rugăciunii. Aceeaşi remarca si pentru cuvântul „rău”. Mustrarea prin expresia „de ce ai făcut?” este de rău augur. Judecarea aproapelui pentru greşala făcuta nu este numai inutilă, dar sporeşte răul făcut prin greşala însăşi. De multe ori are urmări mai devastatoare decât greşala săvârşită. „De ce ai făcut” este o expresie neproductivă, care nu a îndreptat niciodată pe nimeni. Sa o înlocuim cu binefăcătoarele cuvinte: „ce se poate face acum?” La fel, expresiile „nu a trebuit să faci” si „nu ai făcut bine” să le înlocuim cu „de acum încolo nu trebuie sa mai faci” si ” poţi sa faci mult mai bine”. Nu numai învinuirea altora, dar şi autoînvinuirea este neproductivă. Dacă ai recunoscut ca ai greşit, te-ai pocăit, ai cerut iertare lui Dumnezeu şi acesta te-a iertat nu faci un păcat mai mare prin faptul ca nu ai încredere în mila şi Cuvântul Sau?
Cel care la spovedanie şi-a mărturisit sincer un păcat, o greşală, o vina, şi-a îndeplinit canonul de pocăinţa prescris de duhovnic şi i s-a dat dezlegare nu păcătuieşte prin păcatul neîncrederii atunci când continuă să tot repete obsesiv vina la următoarele spovedanii? De aceea duhovnicul opreşte pe credincios să repete marturisirea aceloraşi greşeli la următoarele ispovezi.
„Nu pot”, „Nu ştiu”, „Nu reuşesc” sunt cuvinte care nu au nicio justificare pentru cel ce cunoaste Evanghelia. „Nu pot” să fie înlocuit cu: “Pot totul în Hristos Care mă întăreşte “, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel la Filipeni 4, 13.
„Baiul”, „Greul”, „Necazul” trebuie sa fie scoase din vocabullar, caci zice psalmistul: „Când strigã cei fãrã prihanã, Domnul aude, si-i scapã din toate necazurile lor” (Psalmi 34,17) sau in Cartea lui Iov : „De şase ori te va izbăvi din necaz şi de şapte ori nu te va atinge răul” (Iov 5,19)… Aşa îşi amintesc oamenii că le spunea adesea.

Ingredientul miraculos

Cercetând cu de-amănuntul „ceaiurile de viaţă lungă” ale unchiului Mihai, vedem că sunt reteţe de ceaiuri obişnuite, la îndemâna oricui. În limba română, găsim sute de cărti de fitoterapie. Nu există ziar sau revistă care să nu tipărească formule. Unchiul Mihai a prescris si reţete de ceaiuri personale, dar nu a folosit plante medicinale noi. Atunci, de unde vine succesul smeritului călugăr?
Rugăciunile sale? Se pot găsi cu uşurinţă în cărţi de rugăciuni cumpărate de la biserică sau de la librării cu specific bisericesc. Unchiul Mihai a oferit si o serie de rugăciuni personale, diferite in forma, dar nu in fond. Atunci, de unde vine succesul smeritului călugăr?
Sfaturiel sale? În orice revistă de terapie alternativă. Oare nu ştim şi de la medicii alopaţi că trebuie sa fim calmi, optimişti, pozitivi? A dat şi sfaturi care au avut ca sursă experienţa sa, dar care urmează aceeaşi linie cu cele existente.
Atunci, de unde vine succesul smeritului călugăr?
Există un ingredient miraculos ce are proprietatea sa unifice şi să catalizeze totul: ceaiuri, rugăciuni, meditaţii, gânduri înalte. Acest ingredient unic este iubirea unchiului Mihai pentru semeni, o inima arzând şi consumându-se asemenea unei candele aprinse pentru fiecare destin. Este iubirea Sfântului Apostol Pavel pe care unchiul Mihai a trait-o în fiecare clipa la cea mai înaltă intensitate:
Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţă, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.

Unchiul Mihai vindecă şi astăzi

Că smeritul călugăr de la Prilog vindecă şi astăzi, ne-o mărturisesc oamenii. Vindecările sale nu s-au oprit odată cu încetarea vieţii lui pământeşti. Reţetele sale de ceaiuri, rugăciunile şi meditaţiile continuă să-şi facă efectul la toţi aceia care au credinţă. Acest lucru dovedeşte încă o dată că, mai presus decât toate formulele sale de ceaiuri, există o formula unică, care este dragostea sa faţă de oameni, tot atât de arzătoare acolo, în cer, cum a fost şi pe pământ.

Bibliografie
1. Anton Horia Chetianu, Învăţături ale călugarului Mihai Neamţu, Editura Dacia, Cluj, 2001;
2. Sfânta Liturghie, Arhiepiscopia Romano-Catolică, Bucureşti 1981;
Legături externe
1. Învăţături ale călugarului Mihai Neamţu
2. Arhangheluil Mihail

Anunțuri

Written by Gavriil STIHARUL

Februarie 28, 2010 at 3:29 pm

Cele 72 de Nume care creează miracole

leave a comment »

În „Sbornicul” de la anul 1787, găsim o carte populară în care se vorbeşte de cele 72 de Nume ale lui Dumnezeu. Cartea conţine promisiuni incredibile, bunăoară, cum că dacă cineva va purta cu sine lista de Nume sacre, va fi ferit de atacuri malefice sau primejdii. De pildă, versiunea publicată de Bogdan Petriceicu Hasdeu în „Cuvinte den bătrâni”, volumul II, promite că „cel care îl va purta cu sine se izbăveşte de tot răul ce i se poate întâmpla” (Sbornicul, redacţiunea de la 1787, apud M. Gaster, Literatura populară română, Ed. Minerva, Bucureşti 1983). Iată textul :
Cele 72 de Nume a[le] domnunui nostru Isus Hristos
1. Dumnezeu
2. Savaotul (Domnul oştirilor, n.m)
3.Tatăl
4. Fiul
5. Duhul sfânt
6. Troiţă (Treimea, n.m) nedespărţită
7. Iisus Hristos
8. Nica
9. Mesia
10. Putere
11. Cuvânt
12. Viaţă
13.  Milă
14.  Libov (Iubire, n.m.)
15. Înţălepciune
16. Pace
17. Atotţiitori
18. Întocmitoru de lumină
19. Masă.
20. Păstoriu
21. Oaia,
22. Piiatra
23. Cale.
24. Împărat
25. Urzire.
26. Cap.
27. Cinste.
28. Mire.
29. Biruitor
30. Adivăr
31. Fiîul ominesc.
32. Cu noi Dumnezău
33. Incepătorlu
34. Întâi-născut
35. Viitor
36. Împărat
37. Înălţime
38. Pâine cerească
39. Părintele fără de moarte
40. Îndurătoriu
41. Hristos
42. Vindecătoriul
43. Bun din pântece
44. Milostiv
45. Mai înainie de veci
46. Atanatos
47. Făcătorul
48. Mielu blând
49. Viţăl
50. Chipul măririi.
51. Eu sânt carile am fost
52. Dreptate
53. Izvor
54. Rost
55. Bucuria
56. Munte
57. Preot
58. Mărturisitoriu
59. Uşe
60. Veşnică Îndreptare
61. Adonoaea (Adonai, n.m.)
62. Iloea (Eloi, n.m.)
63. Alfa
64. Omega
65. În trăi feţe
66. Neîmpărţit
67. Împărat peste împăraţi
Se dă robilor, sau robului [lui] Dumnezău Cutare”.

(Ibid)
Deşi lista trebuie să cuprindă 72 de Nume, în realitate găsim 67. Probabil că textul original, redactat în limba slavonă, a fost corupt şi copistul nu a putut înţelege ultimele cinci nume. Din alte surse, aflăm că astfel de texte au fost foarte căutate, bucurându-se de o popularitate deosebită.
Aceasta s-a datorat poate faptului ca atât în Creştinism, cât şi în Iudaism, Numele propriu al lui Dumnezeu este considerat ca având o putere nimicitoare.
“Atât de teribilă era resimţită măreţia Numelui lui Dumnezeu în iudaismul târziu încât tetragrammaton-ul nu era pronunţat cu glas tare la slujba din sinagogă. Numele celui Preaînalt era considerat prea devastator pentru a fi pronunţat”, arată Episcopul Kallistos Ware în cartea sa „The Power of Name :The Jesus Prayer in Orthodox Spirituality ” (Puterea Numelui/ Rugăciunea lui Iisus în spiritualitatea ortodoxă). Amintim ca tetragrammaton-ul (de la elinescul τετραγράμματον = patru litere ) nu este altceva decât numele lui Dumnezeu, care I-a fost revelat lui Moise pe muntele Horeb: „Zisu-i-a Dumnezeu lui Moise: Eu sunt Cel ce este“(Fac. 3,14). El este format din patru litere ale alfabetul iudaic יהוה, care, prin transliterare, ne dau YHWH (Sunt Cel Ce Sunt). Nu numai ca nu era pronunţat cu glas tare, dar, de obicei, era înlocuit cu alte patru litere Adni, pronuntate Adonai ( Domnul meu).
Creştinismul, în special creştinismul primar, a avut aceeaşi atitudine pioasă faţă de Numele Lui Dumnezeu, respectiv al lui Iisus Hristos.
Pentru Sfântul Varsanufie :”Pomenirea Numelui lui Dumnezeu distruge tot răul”, iar pentru Sfântul Ioan Scărarul, Numele lui Iisus este cea mai mare putere cunoscuta vreodată, care îi înfricoşează pe demoni.
„Biciuieşte-ţi vrăşmaşii (diavolii) cu numele lui Iisus, căci nu este armă mai puternică în cer şi pe pământ”,
(Sfântul Ioan Scărarul, Scara Sfântului Ioan Scărarul, în Filocalia vol. IX, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Buc. 1980)
Pentru Sfântul Ioan Teologul, Numele de taina a lui Iisus Hristos este  nepătruns şi nu-l ştie  decat El Însuşi:
„Iar ochii Lui, ca para focului; şi pe capul Său, numeroase steme; având un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie decât numai El” (Apocalipsa 19, 12 )
Cu siguranţă că s-a avut în vedere şi Shemhamphorasch-ul cabalistic, care reprezinta o lista cu cele 72 de nume de îngeri, aşa cu se crede că i-a văzut patriarhul Iacov în visul său:
„Şi a avut un vis. Iată, o scară era sprijinită pe pământ, al cărei vârf atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea” ( Fac. 28, 12).
În creştinism, 72 este de asemenea un număr sfânt, datorita faptului ca Iisus Hristos trimite în misiune, după unele versiuni, 72 de apostoli.
În realitate, Sfânta Scriptură nu dă numai 72 de nume ale lui Iisus Hristos, ci este mult mai generoasă :
Leul din tribul lui Iuda
„Şi unul din bătrâni zice mine, nu plângeţi: iată, leul a tribul lui Iuda, rădăcina lui David, căci a prevalat pentru a deschide cartea, şi de a pierde cele şapte sigilii cu privire la aceasta” (Apoc. 5:5).
(Ne amintim că femeia sărmană, care voia să-şi pună capăt zilelor, înecându-se în râul Tajo din Portugalia, a primit de la Sfântul Anton de Padova un bilet, unde i se descoperea acest nume.
Nazarinean
„Şi a venit şi a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se plinească ceea ce s’a spus prin profeţi, că Nazarinean Se va chema” (Mat. 2,23).
Prooroc
„Pentru că Moise a zis către părinţi:Prooroc ca mine vă va ridica Domnul, Dumnezeul vostru, dintre fraţii voştri; pe El să-L ascultaţi în toate câte vă va grăi”(Faptele Apostolilor 3:22) .
Preot
„Aşa cum în alt loc El zice: Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec.” (Evrei 5:6).
Luceafăr de Dimineaţă
„Eu, Iisus, l-am trimis pe îngerul Meu să vă mărturisească vouă acestea cu privire la Biserici. Eu sunt rădăcina şi odrasla lui David, Steaua strălucitoare a Dimineţii“(Apoc. 22,16).
Piatră
Şi toţi aceeaşi băutură duhovnicească au băut – pentru că beau din duhovniceasca piatră care-i urma, iar piatra era Hristos” (1 Cor.10,4).
Păstorul Cel Bun
„Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun, sufletul său şi-l pune pentru oi” (Ioan 10, 11).
Bogăţia Slavei
„A vrut Dumnezeu să le arate care este bogăţia slavei acestei taine între neamuri, adică Hristos Cel dintru voi, nădejdea slavei!” (Col.1,27).
Pâinea lui Dumnezeu
„Că pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer şi dă viaţă lumii“ (In. 6,33).
Începătorul Vieţii
„Iar pe Începătorul vieţii L-aţi omorât, pe Care însă Dumnezeu L-a înviat din morţi şi ai Cărui martori suntem noi” (Fapte 3,15).
Mijlocitor
„Copilaşii mei, pe acestea vi le scriu ca să nu păcătuiţi. Şi dacă a păcătuit cineva, noi avem Mijlocitor a către Tatăl, pe Iisus Hristos, Cel-Drept” (1 Ioan 2,1).
Sfinţirea Noastră
„Din El dar sunteţi voi întru Hristos Iisus, Cel ce de la Dumnezeu S’a făcut pentru noi înţelepciune, dreptate şi sfinţire şi răscumpărare” (1 Cor. 1,30).
Amin
„Iar îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: Aşa grăieşte Amin-ul , Martorul cel credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu” (Apocalipsa 3, 14).
Ş. a. m. d.
Poate că acest apocrif, care a încântat pe străbunii noştri şi i-a făcut să-l iubească atât de mult, nu ne-a obţinut chiar miracolele spectaculoase promise, dar ne-a călăuzit să pătrundem mai adânc taina mântuirii, taina puterii Numelui dumnezeiesc, taina cererii din rugăciunea domnească „Tatăl nostru” „Sfinţească-se Numele Tău”. Căci, după cum se vede, cuvântul „iubire” era un substantiv comun, care denumea un sentiment de afecțiune față de o persoană de sex opus. Înseamna dragoste, amor, atașament sufletesc (simpatie, prietenie, afecțiune) puternic față de cineva sau ceva etc. Dar după ce am aflat ca Iubire este şi un nume propriu, unul din numele lui Dumnezeu, Nume puternic şi înfricoşător prin care biciuim pe vrăşmaşi, acest cuvânt negreşit l-am sfinţit, căci a devenit altfel pentru noi şi altfel îl vom privi de acum înainte.
Nu este şi aceasta un miracol?

A trăit fiecare zi ca fiind ultima

leave a comment »

Părintele Iosif Trifa, întemeietorul Oastei Domnului, sursa: Site-ul oficial al
asociaţiei misionare „Oastea Domnului” din cadrul Bisericii Orodoxe Române

„Iosif s-a îmbolnăvit nu numai de un reumatism general, ci şi de o boală destul de gravă ce se localizase la gât. A urmat un timp îndelungat de zăcere la pat, cu alergări pe la medici şi cu tratamente pe la staţiunea Bazna, dar nu părea a se uşura cu nimic starea bolnavului” avea să scrie Traian Dorz în monografia dedicată părintelui Iosif Trifa, „Istoria unei jertfe”.
„Boală destul de gravă ce se localizase la gât” de care vorbeşte Traian Dorz fusese o anghină cauzată de o infecţie cu streptococ beta-hemolitic grup A, o boală cumplita deoarece stă la originea altei boli şi mai cumplire : reumatismul poliarticular acut, boala care facea ravagii în trecut, mai ales în rândul copiilor şi al tinerilor. Reumatismul poliarticulr acut, numit şi febra reumatică, boala reumatismală Bouillaud-Sokolsky sau reumatism cardiac, duce, aşa după cum sugerează şi denumirea, la atingere cardiacă. Manifestările cardiace sunt cele care confera bolii nota de gravitate, justificând vechiul aforism potrivit căruia: „reumatismul linge articulatiile şi muşcă inima”. Pronosticul este sumbru. O anchetă efectuată pe un lot de 12 000 de bolnavi a arătat că, dacă boala începe în copilarie, 31 % dintre aceştia mor în primul an, 35% depăşesc adolescenţa, 18 % ating 35 de ani şi 5% 45 de ani. Dacă debutul are loc în adolescenţă, 55% ajung la 30 de ani, 21 % depăşesc 46 de ani. Copiii fac formele cele mai grave datorită afectării frecvente a cordului şi a recidivelor repetate. Cu fiecare recidivă, creste riscul prinderii inimii sau al agravării leziunilor preexistente. Parintele Trifa a făcut boala în perioada gimnaziului, aşadar în perioada copilăriei. Obişnuit, leziunea cardiacă apare în prima săptămână de boală. La necropsie este vizibila aproape întotdeauna, chiar în absenţa manifestărilor clinice. Primele semne clinice constau în asurzirea zgomotelor cardiace, apariţia suflurilor, tahicardie, zgomot de galop, suflu sistolic apical, tulburari de ritm si conducere. La scut timp se instalează insuficienţa cardiacă cu evoluţie ireversibilă.
Parintelui Trifa i s-a dat o cruce prea grea să o poarte pe Golgota vieţii sale relativ scurte. A purtat-o eroic, fără să cârtească. Era conştient că zilele îi sunt numarate şi traia fiecare zi ca pe un dar de la Dumnezeu. O boala cumplită care face din om un invalid ce îşi târeşte zilele prin culoarele sanatoriilor şi spitalelor nu a putut să-l opreasca în gigantica lucrare. A lucrat la opera lui cu disperarea omului care vrea să lase ceva durabil în timp, ştiind că timpul îi este drămuit.
Doar după ce am cunoscut viaţa de un nobil tragism a Părintele Trifa, am înţeles ce înseamnă să trăieşti fiecare zi ca fiind ultima şi să laşi la o parte orice amânare, căci niciodată pe acest pământ nu vei dispune de timpul necesar.
Măreţ şi nobil i-a fost idealul şi tulburatoare i-a fost voinţa de a se lupta cu secundele, acel ideal şi acea voinţa, care, atât timp cât va fi lumea,vor distinge pe cei fericiţi de restul lumii.

Written by Gavriil STIHARUL

Ianuarie 6, 2010 at 10:45 am

Misionarism pentru Sfânta Dumnică

leave a comment »

Epistolia Domnului nostru Iisus Hristos ce a trimis-o Dumnezeu din cer, care mai poartă şi denumirea de „Epistolie din Cer pentru respectarea Zilei Domnului (sau a Duminicii)”, „Epistolia lui Hristos pentru paza Duminicii” sau „Legenda Duminicii”, este un text apocrif, ce face parte din categoria aşa-numitelor „Scrisori trimise de Dumnezeu din cer”.

Cultul Epistoliei în spatiul creştin

Odată cu generalizarea creştinismului în Imperiul Roman, ziua de Duminică, ca zi sfânta şi de odihnă, ajunge sa ia locul sâmbetei. Cu toate acestea, sâmbăta nu a fost întru totul abandonată de către unii creştini, care motivau cum că Duminica nu a fost poruncita de Dumnezeu. Astfel, oamenii simpli din Friaul, nordul Italiei, continuau sa tină sâmbata. De asemenea, începând din secolul al II-lea, Biserica Culdee din Scoţia, precum şi alţii. Epistolia a fost redactată după anul 313, întâi în limba latină, apoi a fost tradusă în elineşte, precum şi în celelalte limbi europene din acea vreme, şi a început să circule cu succes. Primele atestări privind „Epistolia” le avem din secolul al V-lea. Astfel, se spune că, în anul 583, în Ibiza (în limba autohtonă Eivissa), o insulă care aparţine Spaniei, situată în vestul Mării Mediterane, fâcand parte din insulele Baleare, Epistolia ar fi căzut din cer şi îndemna pe creştini la respectarea zilei de Duminica. Episcopul de Ibiza, Vincent, a declarat scrisoarea ca autentică şi a acceptat-o. În schimb, episcopul de Cartagina, examinand-o, s-a declarat uimit cum “cineva poate accepta profeţii noi”. Din aceasta cauză, episcopul de Ibiza a fost destituit. În Evul Mediu a circulat o legendă conform căreia Theodoton, adjunctul papei, a văzut deasupra mulţimii adunate în Bazilica Sfântul Petru din Roma o epistolă suspendată in aer. Atunci, 47. 000 de oameni s-au pocăit. În anul 1846, în Boemia, o apariţie similară a curemurat o mulţime de oameni, iar multi preoţi au crezut în ea.
În secolul al XIII-lea, au loc o serie de evenimente, care vor da un puternic avânt cultului Epistoliei. O serie de calamităţi şi flageluri cosmice, precum epidemii ucigătoare de molime, culminând cu groaznica Moarte Neagră (Ciuma bubonică) din anul 1347, eclipse, secetă prelungită, invazie de lăcuste, grindină, au creat o atmosferă de disperare colectivă. Ca să ispăşească păcatele lumii, grupuri de laici parcurg satele şi oraşele, biciuindu-se cu asemenea violenţă incât trupul lor devenea o masă umflată de carne vânată. Aceştia au fost numiţi biciuitorii (flagelanţii). Ei îşi fac apariţia pe la anul 1260, anul când, dupa profeţia lui Gioacchino Fiore, trebuia să înceapă a şaptea epocă a Bisericii, şi se prezentau ca o mişcare reformatoare, care a îmbrăcat haina căinţei. Primii flagelanţi pornesc din Perugia şi se răspândesc apoi în Polonia şi Ungaria. Flagelanţii au fost cei care au pus în circulaţie teoria conform căreia Dumnezeu îi pedepseşte pe oameni cu Moartea Neagră din cauza nerespectării Duminicii ca zi de odihnă şi pledau pentru repaus absolut în această zi. Apocriful a cunoscut o larga circulaţie după aparitia tiparului.
Mişcarea a fost considerata eretică. Biserica Romano-Catolica nu a încurajat odihna absolută în timpul Duminicii, ci numai oprea de la muncile grele. Papa Clement al VI-lea, printr-o bula emisa pe data de 20 octombrie 1349, a condamnat mişcarea şi a interzis-o.
În realitate, flagelanţii nu fac altceva decât să se folosească de “Epistolie…” şi să o repună în circulaţie.
Va vedea lumina tiparului pentru prima dată în anul 1795, în Anglia.

Traducerea şi circulaţia Epistoliei în limba română

După unii cercetători, „Legenda Duminicii”, este cel mai vechi text scris în limba româna. Acesta a fost tradus în anul 1391 de către călugării copişti de la Mănăstirea Săpânţa-Peri din Maramureş.
Începând din secolul al XVI-lea, Biserica Ortodoxă din Transilvania se confruntă cu tendinţa de prozelitism a unor biserici reformate. Acest fapt face ca să apară o reacţie din partea ierarhiei ortodoxe, atât în Transilavania, cât şi in Moldova şi Ţara Românească. Astfel, Sfântul Ierarh Varlaam (n. 1580, 1585? – d. 1657), Mitropolit al Moldovei, redactează lucrare de 339 de pagini intitulată „Şapte Taine ale Bisericii”, care era menită să apere temelia credinţei ortodoxe împotriva calvinilor din Transilvania, care nu recunoşteau cele şapte Taine, şi o tipareşte la Iaşi, în anul 1644.
În anul 1642, conducătorii calvini ai Transilvaniei au publicat un catehism la Alba Iulia. Sfântul Ierarh Varlaam convoacă un sobor al ierarhilor din Moldova şi Ţara Românească, pentru a lua atitudine împotriva acestui Catehism. Soborul s-a întrunit în anul 1644, la Iaşi sau, probabil, la Suceava. El a avut misiunea de a aproba răspunsul întocmit de mitropolitul Varlaam la catehismul din 1642. Lucrarea, care se va numi “Răspunsul împotriva Catehismusului calvinesc”, se adresa, în primul rând, credincioşilor din Transilvania. În lucrare, sunt combătute principalele învăţături calvine, dezvoltând învăţătura ortodoxă despre Sfânta Scriptură, credinţa şi faptele bune, Biserică, Taine, cinstirea sfinţilor şi a icoanelor etc.
Din Unitarianism se desprine o mişcarea pentru ţinerea sabatului, numita mişcarea sabatariană (sâmbetistă. Autorul ei a fost Andreas Eossi de Szent-Ersebet, nobil unitarian bogat, care a deţinut trei sate şi un număr mare de moşii în Odorheiul Secuiesc. Pierzându-şi soţia şi trei fii, el insuşi fiind suferind, a căutat consolare în Biblie. Ajungând la concluzia că trebuie ţinut sabatul, a întemeiat mişcarea sabateriană/ sabatariană. În ciuda persecuţiilor oficiale, mişcarea, care s-a transformat ulterior în sectă, s-a răspăndit foarte repede, făcând numeroşi prozeliţi. Autorităţile de atunci au reacţionat neadecvat, agresiv şi disproporţionat, luând măsuri cu totul nepopulare, deci ineficiente. Amintim doar anul 1595, când sabaterienii au fost persecutaţi sever. La fel anul 1618, când 300 de soldaţi au arestat pe capii sabaterienilor şi le-au confiscat averile. Mulţi dintre membrii mişcării au fost închişi, iar unii au murit în închisoare. Probabil, ca o reacţie împotriva acestei mişcări, preotul ortodox din Mihaciu (azi Mihăceni, judeţul Alba realizează o serie de traduceri din limba slavonă ale unor apocrife, printe care şi Epistolia. Preotul din Mihaciu, care se va numi el însuşi “Popa Grigore din Măhaci”, vede probabil în aceasta un manifest misionar pentru respectarea Duminicii, ca sfântă zi de odihnă, conform învăţăturii dreptei credinţe.
În Ţările Române şi în Ardeal, versiunile în limba slavonă au stat la baza multor traduceri. În secolul al XVI-lea, alături de “Epistolie…” se mai traduc si alte apocrife, precum “Rugăciunea de scoaterea dracului”, “Legenda Sfintei Vineri”, “Legenda lui Avram”, “Apocalipsul Apostolului Pavel”, “Apocalipsul Maicii Domnului”, “Cugetări în ora morţii”, “Legenda Sântului Sisoe”, “Să neştire buru creştiru”. Epistolia vede, la noi, lumina tiparului relativ târziu, abia în anul 1852. Toate aceste apocrife, care fac parte din “Codex Sturdzanus”, vor fi tipărite în anul 1879 de către B. P. Hasdeu în volumul II din “Cuvinte den bătrâni”.
Istoria literaturii a reţinut în special versiunea din “Manuscrisul de la Ieud” sau “Sbornicul de la Ieud”. “Epistolia…” inserată aici a atras atenţia prin ingenuitatea şi prosperitatea expresiei de tip viu popular în forme vechi.
“Nu ştiţi răilor şi făcători răi că sfînta dumenecă bineveasti arhanghel Gavriil cu bucurie a Domnului născatoare întru Nazaret? Nu ştiţi că sfînta dumeneca luiu botedzu întru Iordan? Nu ştiţi că sfînta dumeneca învis den morţi, ca morţii să învie cu mene? Cum voi nu înţeleasetu legei mele şi scripturile mele, că sfînta dumenecă voi judeca şi vii şi morţi ?”
Astăzi, deşi Epistolia este condamnată ferm de unii, mai cu seamă călugări, ea continuă să circule, circulaţia ei fiind tolerată chiar de unele feţe bisericeşti.

Descarcă aici:
Misionarism pentru Sfânta Duminică

Tatăl nostru

with 2 comments

(stihuire pentru copii de Gavriil Stiharul)

Tatăl nostru care eşti
şi în ceruri veşniceşti,
numele Tău sfânt fie
acum şi-n veşnicie.
Vie-mpărăţia Ta,
facă-se voinţa Ta
aşa–n cer şi pe pământ.
precum numele Ţi-e sfânt.
Pâinea noastra spre a fi,
dă-ne-o nouă zi de zi.
De-am greşit, Tu, iartă-ne,
noi iertam pe-aproapele.
Ne fereşte, Dumnezeu,
de ispite şi cel rău.
Căci a Ta este puterea,
împărăţia şi vrerea,
lauda, slava, mereu,
căci doar Tu eşti Dumnezeu.
Amin.

Ia pildă…

leave a comment »

(Sfântul Gheorghe, sursa: Sfânta Mănăstire „Dervent”)

Ia pildă de la Preasfânta Născătoare:
pe Domnul Iisus iubeşte-L cum l-a iubit Ea,
fii pentru copii o mamă iubitoare,
neprihănitul suflet nicicând nu-l întina.

Ia pildă de la Sfântul Gheorghe, ostaşul:
lancea şi scutul cu tine poartă-le mereu,
pe balaurul din gânduri, pe vrăjmaşul,
ucide-l făra milă, oricât ţi-ar fi de greu.

Ia pildă de la Sfântul Ioan Damaschin,
făcător de stihuri. Şi viaţa-ţi cenuşie
toarn-o acum în psalmi divini. Cu sufletul plin
fă-ţi din clipe goale cântec şi poezie.

Ia pildă de la Sfinţii Fără-de-Arginţi:
vindecă-i pe oameni de patimi şi beţie.
Smerita cugetare, în înnoite minţi,
vorba cuviincioasă mereu cu ei sa fie.

Ia pildă de la Sfântul Constantin cel Mare:
tu, crucea să o vezi pe cerul credinţei.
Semnul creştinesc să-ţi fie îmbărbătare,
viaţă şi nădejde, poarta biruinţei.

Priveşte la ei, căci au fost oameni ca tine,
ce astăzi, în ceruri, stau la masă cu Hristos.
Ei te-nsoţesc pe drum şi te-ntăresc, creştine,
căci viaţa lor în Domnul e-o pildă cu folos.

Written by Gavriil STIHARUL

Aprilie 16, 2009 at 4:39 pm

Ascultă cum cântă Biserica Vie!

leave a comment »

(Concert de colinde, sursa: Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi a Sătmarului)

Copilule crescut la cântece de noapte,
mugind de patimi, hulă şi trufie,
în ritmuri bacante şi-n vorbe desfrânate…
Ascultă cum cânta Biserica Vie !

Cântă Biserica dis-de-dimineaţă ,
salută voios, mulţumeşte creştin…
Auzi cum urcă versul către Viaţă
şi ziua începe cu pace de-amin.

Ascultă cum cânta creştinul şi-adastă :
cânta tinereşte omul pe ogor,
legănând pruncul, tânăra nevastă
dă slavă lui Hristos pentru fecior.

Cântă Biserica în marea săptămână
prin chilii şi case curate.
Tineri şi bătrâni cântă împreună,
dau slavă lui Hristos pentru toate.

Dă slavă fecioara pentru curăţie,
dă slavă nevasta zămislitoare,
mulţumeşte mireasa pentru cununie,
mulţumeşte feciorul pentru îndreptare.

Dă slavă brutarul pentru aluatul
din care pâinea se va plămădi.
Mulţumeşte seara acasă bărbatul
pentru cina cea buna şi pentru copii.

Cântă zidarul, dând temelia
bisericii noi, cu turla-n azur.
Voinţa lui se prinde de piatră,
mortarul fluid se-ncheagă împrejur.

El cântă un cântec de dor şi de slavă,
Nervul si braţul vânjos vibrează-ncordat.
Inima, în ritmul poeziei suave,
Transformă ideea în beton armat.

Dimineaţa, în atelier, tâmplarul
cânta,punându-se inimos pe treabă.
El Domnului mulţumeşte şi harul
coboară în ale lui mâini degrabă.

Minune! S-a oprit mirat. Priveşte :
din lemnul inform ivitu-s-a perfect
un lucru util. Dulgherul slăveşte
pe Domnul Iisus, lemnar din Nazaret.

Auzi pe cizmar cum cânta-n bucurie,
lucrează cu sârg, cu suflet şi nesaţ,
mâna-i aleargă într-o simfonie,
Hristos e pe buze şi duhul e-n braţ.

Dau slavă cinstita preoţime,
pentru slujba Liturghiei sfinţite,
şi cea intru Hristos diaconime
pentru darurile bineprimite.

Auzi cum cântă Biserica Bizantină,
apostolească, vie, ocrotitoare…
Cântă poporul ei răsfăţat de lumină.
de lina lumină a Slavei biruitoare.

Copilule, crescut la cântece de noapte
mugind de patimi, hula şi trufie,
în ritmuri bacante şi vorbe desfrânate…
Ascultă cum cântă Biserica Vie!

(Cor de fete, sursa: Mitropolia Banatului, Parohia Carani,  Protopopiatul Timişoara)

Written by Gavriil STIHARUL

Iunie 10, 2008 at 9:08 am