Cuvânt lăuntric

Blogul lui Gavriil STIHARUL pentru o lume mai bună şi mai frumoasă

Colind

leave a comment »

Cer de Lerui-ler spânzurând o stea
cu lacrimă de înger şi aripă de pleoapă,
Colind sărac purtat de cei desculţi prin nea,
sfinţit de-amintiri chemând la câte-o agapă.

În noi se-aud cântări din beciuri surde
ca-ntr-o fântână privind spre un mormânt
din care străjuit abis de unde
urc acum un gând şi-o  treaptă spre cuvânt.

Anunțuri

Written by Gavriil STIHARUL

Decembrie 21, 2014 at 1:12 pm

Publicat în Gavriil STIHARUL

Durerea nopţii

with one comment

Pe suspinul tău îmi pun buzele întoarse,
pe când noaptea-i vijelia, cuvântul e tăcerea,
iar tu, în zvâcnetul arterei răzvrătite,
vâsleşti cu ploaia care macină durerea.

Sunt însemnat să urc pe trupul tău fraged –
o lacrimă care curge în sus, spre infinit,
prin fiori de sâni să păşesc prin vreme
şi ce grele îmi sunt aripile cu pene de granit.

Dar fiorul e sărutul deschizând o zare,
când tu, dezbrăcată de straie nenuntite,
te-ntorci în trup din rai, care curgea prin îngeri,
eu, prin singurătate, în apocalipsa de de cuvinte.

Written by Gavriil STIHARUL

Noiembrie 22, 2014 at 6:10 pm

Vis de fecioară

leave a comment »

Ce aproape eşti în asta seara, fecioară,
că suflarea muşcă din gânduri nerostite –
fântâna umedă în rodnic pas de vară
aşteaptă dansul buzelor mele livide.

Să dezbraci iubirea de cuvânt,
s-o primeşti ca pe o ploaie fecundă,
ca pe un fior sau un interzis gând,
ca pe o frunză ce se zbate pe undă.

Să mă laşi liber să cad în abis,
să mă strecor în tine flămând,
în vis de fecioară  şi-n ce-i nepermis –
să urle în suflet instinctul dansând.

Mă vei striga din fiecare disperare,
atât de şoptit încât eu voi tresări,
voi chema pe  îngeri spre  binecuvântare,
căci, asemenea nouă, şi ei ne  vor fi.

Written by Gavriil STIHARUL

Noiembrie 13, 2014 at 8:28 am

Publicat în Gavriil STIHARUL

Cât de mult, sufletul meu…

with 2 comments

Trecem prin azi şi prin mâine,
cum am trece prin poem,
până dincolo de pâine,
întru toate e un semn.

 

Îmbătat de cerbi şi zare,
eu împovărez un vers,
risipesc în paşi uitare
într-un cerc de gol imens.

 

Nu e cine să mă plângă
de Craciun cu un colind,
numai Cerul nu m-alungă,
pasul beznei suferind.

 

Liniştea din ieslea nopţii
mai palpită în cuvânt,
stau la sfat viii cu morţii
şi se ceartă pe-un mormânt.

Din volumul Taina fecioarelor

Written by Gavriil STIHARUL

August 1, 2014 at 8:32 am

Publicat în Gavriil STIHARUL

De ce?

with one comment

De ce nu mă minţi Iisuse,
de ce-mi spui că este greu
că pe lume sunt cătuşe,
si că rău e rău mereu.

 

De ce nu mă minţi, Tu, Doamne,
vreau să-mi spui că e uşor,
că pe lume nu e  foame
şi  că  rănile nu dor.

 

De ce port vina astei lumi,
Cupa intrebarii-o sorb,
Ce beznă s-a lasat pe ulmi
Cel ce vede este orb?

 

Dor  de mai  îl  torn în toamne,
Firul  amintirii-l tai
Cu iertărea păcii, Doamne,
Şi cu  nopţile din  rai.

 

Un blestem străvechi apasă,
este har sau  întâmplare,
este  boală  ticăloasă ? –
port în mine o-ntrebare:

 

De ce nu mă minţi Tu, Sfinte?
Spune-mi  că sunt doar gradini –
să nu-mi mai aduc aminte
nici de spini şi măracini.

Written by Gavriil STIHARUL

Iulie 8, 2014 at 4:01 pm

Blesteme din cimitir

leave a comment »

Din lirică orală

Poem cules şi prelucrat stilistic de Gavriil Stiharul

          (I)

 

Loc din ţintirim
Vâlve de venin
La priveghi de lună
Morţii se adună,
Cei duşi se răzbună
Cu jar din furtună.

La groapa-nchisorii,
Spre ceasul mirării,
Aripi ruginite
Prelungesc morminte,
Luna ca un ochi
Cloceşte deochi,
Duhurile toate
Ies pentru dreptate:
„Voi, ce-aţi pironit
Pe neprihănit
De ziduri de hule
În nopţi de celule,
Sunteţi blestemaţi
Să fiţi măcinaţi
De gânduri semeţe
Cu hidoase feţe,
De umbre ce bat,
În ochiul holbat,
Cu mâna chircită,
De lanţuri pocită.
Ca la abatoare,
Fără lumânare,
Ne-aţi înjunghiat,
Cer îndoliat.
Plouă undelemn
Dincolo de semn.”

E priveghi de lună
Morţii se adună,
Din uitate oase,
Ca la parastase,
Vin din cimitire
Pe cruci de-amintire
Pentru judecată,
Iaduri de răsplată,
Ei strâmbă secunda
Şi grăbesc osânda.

(II)

Printre zăbrele
Mucuri de stele
Scapără-un fulger
Arde un înger;
Cade-un serafim
Peste ţintirim
Scoţând din pământ,
Dintr-un mormânt,
O umbră trezită
Şi neputrezită:
Fă-ţi cu limba cruce
La câte-o răscuce.
Să n-auzi blesteme
Vuind în poeme.
Moara din morminte
Macină cuvinte,
Oh, vorbele cele,
satanice, rele,
Cum mai răscolesc
Şi ne necăjesc!
[…………………………]

Written by Gavriil STIHARUL

Iunie 29, 2014 at 5:13 pm

PLECAREA DIN CUVÂNT

leave a comment »

Cuibar de pleoape acoperind o lume
îşi tremură în beznă gene ostenite –
ce har mi-a dar şoptirea fără nume
să pot visa plecarea din cuvinte?

Nu pot rămâne petale de iubire
din toamnele tăcute în amfore de lut
decât golind dorinţa de rostire,
gustându-te în moartea din cuvânt.

Nu mi-a fost dată tăcerea oarbă,
căci ochii tăi vorbeau cu ne’nţelese şoapte.
O linişte apoi lăsată să ne soarbă
în steaua speranţă din răsărit de noapte.

Written by Gavriil STIHARUL

Aprilie 30, 2014 at 11:51 am

Publicat în Gavriil STIHARUL

Tagged with