Cuvânt lăuntric

Blogul lui Gavriil STIHARUL pentru o lume mai bună şi mai frumoasă

Posts Tagged ‘Minuni crestine

Terapia miraculoasă a unchiului Mihai

leave a comment »

Călugarul Neamţu! Unchiul Mihai, asa cum îi spunea toată lumea! Minunat om, Dumnezeu să-l odihnească! Un călugăr evlavios greco-catolic din satul Prilog din Ardeal, hărazit de bunul Dumnezeu să aibă puteri tămăduitoare şi să aline suferinţele oamenilor. Şi nu numai atât. Unii l-au numit: „Sfântul de la Prilog. Era şi înainte văzător cu duhul. Nu a prevazut sfinţia sa căderea năpraznica a lui Ceauşescu? „Ăsta nu va muri bine”, a spus odată la cineva. Şi câte alte lucruri minunate nu se povesteşte despre el. Dar ceaiurile lui de viaţă lungă? Pentru ele, omul venea de la capătul pământului. Si cu folos. Niciodata nu a primit bani de la bolnavi. Asa se face ca la trecerea lui la cele vesnice, pe data de 23 iunie 2000, mii de pelerini au venit din toata lumea să-l conducă pe ultimul drum. Oamenii pe care i-a vindecat cu ceaiuri, meditaţie si rugăciuni. Încă din timpul vieţii, oamenii au pus mana de la mana şi-au ridicat în gradina casei sale din Prilog o bisericuţă. A fost târnosită în anul 1997. Loc de pelerinaj si de reculegere. Mai ales pentru bolnavi.
I s-a dedicat si o pagina pe internet. Dar nicio pagina nu poate sa cuprindă toate minunile pe care le-a facut unchiul Mihai de-a lungul vietii. Numai constiinta oamenilor pe care i-a vindecat.

Rugăciunile unchiului Mihai

Pentru unchiul Mihai, rugăciunea era esenţială. Terapia fără rugăciune este nedesăvârşită. Rugăciunea este un dar divin, este cel mai bun tratament. Unchiul Mihai a fost greco-catolic. Aşadar, rugaciunile lui sunt cele obişnuite ale acestei Bisericii: Tatăl nostru, Slava, Bucura-te, Marie etc. Iubea in mod deosebit rugăciunea sfintei Caterina Labouré, gravata pe Medalia Miraculoasa: „O Marie, concepută fără de păcatul strămoşesc, roagă-te pentru noi care alergăm la tine” (concepţia Feciorei Maria fără de păcatul strămoşesc sau „Neprihănita Zămislire a Fecioarei Maria” este o dogma catolica care nu este rercunoscută de Ortodoxie, n.n). După cum se vede, aceste mici diferenţe interconfesionale nu au împiedicat harul tămăduitor a lui Dumnezeu sa lucreze spre folosul oamenilor prin neobositul călugăr.
El însuşi a compus numeroase şi frumoase rugăciuni. Unele în versuri. A compus şi rugăciuni pentru Rozariu. În lumea apuseană exista forme diferite de rozarii si de rugăciuni. Bunăoară, pe lângă Rozariul obişnuit, cu cele patru mistere ale lui, de bucurie, lumina, durere si slava, mai exista si „Rozariul Sfântului Anton”, folosit mai ales în Irlanda, unde se meditează asupra virtuţilor Sfântului Anton, „Rozariul Divinei Îndurări”, conceput de Sfânta Faustina. Mai putem aminti şi „Rozariul miraculos” sau „Şiragul de perle al Arhanghelui Mihail”, care este un rozariu special, realizat după viziunile particulare ale călugariţei Antónia d’Astónaco. Vedem, aşadar o mare libertate de creaţie personală, unde fiecare poate să-şi personalizeze Rozariul cu rugăciuni proprii. Nici numărul si configuraţia boabelor Rozariului su sunt fixe. Dacă boabele Rozariului obişnuit sunt grupate în câte cinci decade, bunăoară, în cazul „Rozariului Sfântului Anton”, sunt treisprezece grupe, fiecare grupă conţinând trei boabe, iar „Şiragul de perle al Arhanghelui Mihail” conţine nouă grupe.

Celebra listă a celor douăzeci şi patru de cuvinte oprite

Cei care l-au cunoscut îşi amintesc cum unchiul Mihai avea o listă celebra de cuvinte care nu trebuie pronunţate niciodată. Acestea cuvinte erau următoarele:
1) Sudalma 2) Blestemul 3) Dracul 4) Răul 5) De ce ai făcut? 6) Nu a trebuit să faci! 7) Nu ai făcut bine! 8 ) Nu ştiu 9) Nu pot 10) Nu reuşesc 11) Baiul 12) Greul 13) Necazul 14) Nu merg 15) Nu fac 16) Nu vreau 17) Nu vad 18) Nu aud 19) Nu găsesc 20) Nu înţeleg 21) Am uitat 22) Am pierdut 23) Am spart 24) Am stricat.
Monahul de la Prilog avea răbdare sa le explice fiecăruia. Sudalma era oprită în toate împrejurările. Era de fapt porunca dumnezeiască: „Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în desert”. Blestemul poate face mult rău. Sa-l înlocuim cu binecuvântarea. Îngerul Gavriil s-a adresat Fecioarei cu cuvintele: „Binecuvântata esti tu intre femei şi binecuvântat este rodul trupului tău”. Cuvântul „drac” cu toate sinonimele lui „demon”, „satana” nu trebuie pronunţat, căci pronunţarea lui este de fapt o invocare, iar cine il invoca va avea parte de el. În rugăciunea „Tatăl nostru” este înlocuit cu eufemismele „cel rău” sau „cel viclean”.În rugăciuni , prin faptul ca ne adresam lui Dumnezeu „şi ne izbăveşte de cel viclean” îi stăvilim influenţa malefica ce o are asupra noastră, ceea ce arata ca este cu totul altceva decât atunci când îi pronunţăm numele în afara rugăciunii. Aceeaşi remarca si pentru cuvântul „rău”. Mustrarea prin expresia „de ce ai făcut?” este de rău augur. Judecarea aproapelui pentru greşala făcuta nu este numai inutilă, dar sporeşte răul făcut prin greşala însăşi. De multe ori are urmări mai devastatoare decât greşala săvârşită. „De ce ai făcut” este o expresie neproductivă, care nu a îndreptat niciodată pe nimeni. Sa o înlocuim cu binefăcătoarele cuvinte: „ce se poate face acum?” La fel, expresiile „nu a trebuit să faci” si „nu ai făcut bine” să le înlocuim cu „de acum încolo nu trebuie sa mai faci” si ” poţi sa faci mult mai bine”. Nu numai învinuirea altora, dar şi autoînvinuirea este neproductivă. Dacă ai recunoscut ca ai greşit, te-ai pocăit, ai cerut iertare lui Dumnezeu şi acesta te-a iertat nu faci un păcat mai mare prin faptul ca nu ai încredere în mila şi Cuvântul Sau?
Cel care la spovedanie şi-a mărturisit sincer un păcat, o greşală, o vina, şi-a îndeplinit canonul de pocăinţa prescris de duhovnic şi i s-a dat dezlegare nu păcătuieşte prin păcatul neîncrederii atunci când continuă să tot repete obsesiv vina la următoarele spovedanii? De aceea duhovnicul opreşte pe credincios să repete marturisirea aceloraşi greşeli la următoarele ispovezi.
„Nu pot”, „Nu ştiu”, „Nu reuşesc” sunt cuvinte care nu au nicio justificare pentru cel ce cunoaste Evanghelia. „Nu pot” să fie înlocuit cu: “Pot totul în Hristos Care mă întăreşte “, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel la Filipeni 4, 13.
„Baiul”, „Greul”, „Necazul” trebuie sa fie scoase din vocabullar, caci zice psalmistul: „Când strigã cei fãrã prihanã, Domnul aude, si-i scapã din toate necazurile lor” (Psalmi 34,17) sau in Cartea lui Iov : „De şase ori te va izbăvi din necaz şi de şapte ori nu te va atinge răul” (Iov 5,19)… Aşa îşi amintesc oamenii că le spunea adesea.

Ingredientul miraculos

Cercetând cu de-amănuntul „ceaiurile de viaţă lungă” ale unchiului Mihai, vedem că sunt reteţe de ceaiuri obişnuite, la îndemâna oricui. În limba română, găsim sute de cărti de fitoterapie. Nu există ziar sau revistă care să nu tipărească formule. Unchiul Mihai a prescris si reţete de ceaiuri personale, dar nu a folosit plante medicinale noi. Atunci, de unde vine succesul smeritului călugăr?
Rugăciunile sale? Se pot găsi cu uşurinţă în cărţi de rugăciuni cumpărate de la biserică sau de la librării cu specific bisericesc. Unchiul Mihai a oferit si o serie de rugăciuni personale, diferite in forma, dar nu in fond. Atunci, de unde vine succesul smeritului călugăr?
Sfaturiel sale? În orice revistă de terapie alternativă. Oare nu ştim şi de la medicii alopaţi că trebuie sa fim calmi, optimişti, pozitivi? A dat şi sfaturi care au avut ca sursă experienţa sa, dar care urmează aceeaşi linie cu cele existente.
Atunci, de unde vine succesul smeritului călugăr?
Există un ingredient miraculos ce are proprietatea sa unifice şi să catalizeze totul: ceaiuri, rugăciuni, meditaţii, gânduri înalte. Acest ingredient unic este iubirea unchiului Mihai pentru semeni, o inima arzând şi consumându-se asemenea unei candele aprinse pentru fiecare destin. Este iubirea Sfântului Apostol Pavel pe care unchiul Mihai a trait-o în fiecare clipa la cea mai înaltă intensitate:
Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţă, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.

Unchiul Mihai vindecă şi astăzi

Că smeritul călugăr de la Prilog vindecă şi astăzi, ne-o mărturisesc oamenii. Vindecările sale nu s-au oprit odată cu încetarea vieţii lui pământeşti. Reţetele sale de ceaiuri, rugăciunile şi meditaţiile continuă să-şi facă efectul la toţi aceia care au credinţă. Acest lucru dovedeşte încă o dată că, mai presus decât toate formulele sale de ceaiuri, există o formula unică, care este dragostea sa faţă de oameni, tot atât de arzătoare acolo, în cer, cum a fost şi pe pământ.

Bibliografie
1. Anton Horia Chetianu, Învăţături ale călugarului Mihai Neamţu, Editura Dacia, Cluj, 2001;
2. Sfânta Liturghie, Arhiepiscopia Romano-Catolică, Bucureşti 1981;
Legături externe
1. Învăţături ale călugarului Mihai Neamţu
2. Arhangheluil Mihail

Reclame

Written by Gavriil STIHARUL

februarie 28, 2010 at 3:29 pm

Cele 72 de Nume care creează miracole

leave a comment »

În „Sbornicul” de la anul 1787, găsim o carte populară în care se vorbeşte de cele 72 de Nume ale lui Dumnezeu. Cartea conţine promisiuni incredibile, bunăoară, cum că dacă cineva va purta cu sine lista de Nume sacre, va fi ferit de atacuri malefice sau primejdii. De pildă, versiunea publicată de Bogdan Petriceicu Hasdeu în „Cuvinte den bătrâni”, volumul II, promite că „cel care îl va purta cu sine se izbăveşte de tot răul ce i se poate întâmpla” (Sbornicul, redacţiunea de la 1787, apud M. Gaster, Literatura populară română, Ed. Minerva, Bucureşti 1983). Iată textul :
Cele 72 de Nume a[le] domnunui nostru Isus Hristos
1. Dumnezeu
2. Savaotul (Domnul oştirilor, n.m)
3.Tatăl
4. Fiul
5. Duhul sfânt
6. Troiţă (Treimea, n.m) nedespărţită
7. Iisus Hristos
8. Nica
9. Mesia
10. Putere
11. Cuvânt
12. Viaţă
13.  Milă
14.  Libov (Iubire, n.m.)
15. Înţălepciune
16. Pace
17. Atotţiitori
18. Întocmitoru de lumină
19. Masă.
20. Păstoriu
21. Oaia,
22. Piiatra
23. Cale.
24. Împărat
25. Urzire.
26. Cap.
27. Cinste.
28. Mire.
29. Biruitor
30. Adivăr
31. Fiîul ominesc.
32. Cu noi Dumnezău
33. Incepătorlu
34. Întâi-născut
35. Viitor
36. Împărat
37. Înălţime
38. Pâine cerească
39. Părintele fără de moarte
40. Îndurătoriu
41. Hristos
42. Vindecătoriul
43. Bun din pântece
44. Milostiv
45. Mai înainie de veci
46. Atanatos
47. Făcătorul
48. Mielu blând
49. Viţăl
50. Chipul măririi.
51. Eu sânt carile am fost
52. Dreptate
53. Izvor
54. Rost
55. Bucuria
56. Munte
57. Preot
58. Mărturisitoriu
59. Uşe
60. Veşnică Îndreptare
61. Adonoaea (Adonai, n.m.)
62. Iloea (Eloi, n.m.)
63. Alfa
64. Omega
65. În trăi feţe
66. Neîmpărţit
67. Împărat peste împăraţi
Se dă robilor, sau robului [lui] Dumnezău Cutare”.

(Ibid)
Deşi lista trebuie să cuprindă 72 de Nume, în realitate găsim 67. Probabil că textul original, redactat în limba slavonă, a fost corupt şi copistul nu a putut înţelege ultimele cinci nume. Din alte surse, aflăm că astfel de texte au fost foarte căutate, bucurându-se de o popularitate deosebită.
Aceasta s-a datorat poate faptului ca atât în Creştinism, cât şi în Iudaism, Numele propriu al lui Dumnezeu este considerat ca având o putere nimicitoare.
“Atât de teribilă era resimţită măreţia Numelui lui Dumnezeu în iudaismul târziu încât tetragrammaton-ul nu era pronunţat cu glas tare la slujba din sinagogă. Numele celui Preaînalt era considerat prea devastator pentru a fi pronunţat”, arată Episcopul Kallistos Ware în cartea sa „The Power of Name :The Jesus Prayer in Orthodox Spirituality ” (Puterea Numelui/ Rugăciunea lui Iisus în spiritualitatea ortodoxă). Amintim ca tetragrammaton-ul (de la elinescul τετραγράμματον = patru litere ) nu este altceva decât numele lui Dumnezeu, care I-a fost revelat lui Moise pe muntele Horeb: „Zisu-i-a Dumnezeu lui Moise: Eu sunt Cel ce este“(Fac. 3,14). El este format din patru litere ale alfabetul iudaic יהוה, care, prin transliterare, ne dau YHWH (Sunt Cel Ce Sunt). Nu numai ca nu era pronunţat cu glas tare, dar, de obicei, era înlocuit cu alte patru litere Adni, pronuntate Adonai ( Domnul meu).
Creştinismul, în special creştinismul primar, a avut aceeaşi atitudine pioasă faţă de Numele Lui Dumnezeu, respectiv al lui Iisus Hristos.
Pentru Sfântul Varsanufie :”Pomenirea Numelui lui Dumnezeu distruge tot răul”, iar pentru Sfântul Ioan Scărarul, Numele lui Iisus este cea mai mare putere cunoscuta vreodată, care îi înfricoşează pe demoni.
„Biciuieşte-ţi vrăşmaşii (diavolii) cu numele lui Iisus, căci nu este armă mai puternică în cer şi pe pământ”,
(Sfântul Ioan Scărarul, Scara Sfântului Ioan Scărarul, în Filocalia vol. IX, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Buc. 1980)
Pentru Sfântul Ioan Teologul, Numele de taina a lui Iisus Hristos este  nepătruns şi nu-l ştie  decat El Însuşi:
„Iar ochii Lui, ca para focului; şi pe capul Său, numeroase steme; având un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie decât numai El” (Apocalipsa 19, 12 )
Cu siguranţă că s-a avut în vedere şi Shemhamphorasch-ul cabalistic, care reprezinta o lista cu cele 72 de nume de îngeri, aşa cu se crede că i-a văzut patriarhul Iacov în visul său:
„Şi a avut un vis. Iată, o scară era sprijinită pe pământ, al cărei vârf atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea” ( Fac. 28, 12).
În creştinism, 72 este de asemenea un număr sfânt, datorita faptului ca Iisus Hristos trimite în misiune, după unele versiuni, 72 de apostoli.
În realitate, Sfânta Scriptură nu dă numai 72 de nume ale lui Iisus Hristos, ci este mult mai generoasă :
Leul din tribul lui Iuda
„Şi unul din bătrâni zice mine, nu plângeţi: iată, leul a tribul lui Iuda, rădăcina lui David, căci a prevalat pentru a deschide cartea, şi de a pierde cele şapte sigilii cu privire la aceasta” (Apoc. 5:5).
(Ne amintim că femeia sărmană, care voia să-şi pună capăt zilelor, înecându-se în râul Tajo din Portugalia, a primit de la Sfântul Anton de Padova un bilet, unde i se descoperea acest nume.
Nazarinean
„Şi a venit şi a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se plinească ceea ce s’a spus prin profeţi, că Nazarinean Se va chema” (Mat. 2,23).
Prooroc
„Pentru că Moise a zis către părinţi:Prooroc ca mine vă va ridica Domnul, Dumnezeul vostru, dintre fraţii voştri; pe El să-L ascultaţi în toate câte vă va grăi”(Faptele Apostolilor 3:22) .
Preot
„Aşa cum în alt loc El zice: Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec.” (Evrei 5:6).
Luceafăr de Dimineaţă
„Eu, Iisus, l-am trimis pe îngerul Meu să vă mărturisească vouă acestea cu privire la Biserici. Eu sunt rădăcina şi odrasla lui David, Steaua strălucitoare a Dimineţii“(Apoc. 22,16).
Piatră
Şi toţi aceeaşi băutură duhovnicească au băut – pentru că beau din duhovniceasca piatră care-i urma, iar piatra era Hristos” (1 Cor.10,4).
Păstorul Cel Bun
„Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun, sufletul său şi-l pune pentru oi” (Ioan 10, 11).
Bogăţia Slavei
„A vrut Dumnezeu să le arate care este bogăţia slavei acestei taine între neamuri, adică Hristos Cel dintru voi, nădejdea slavei!” (Col.1,27).
Pâinea lui Dumnezeu
„Că pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer şi dă viaţă lumii“ (In. 6,33).
Începătorul Vieţii
„Iar pe Începătorul vieţii L-aţi omorât, pe Care însă Dumnezeu L-a înviat din morţi şi ai Cărui martori suntem noi” (Fapte 3,15).
Mijlocitor
„Copilaşii mei, pe acestea vi le scriu ca să nu păcătuiţi. Şi dacă a păcătuit cineva, noi avem Mijlocitor a către Tatăl, pe Iisus Hristos, Cel-Drept” (1 Ioan 2,1).
Sfinţirea Noastră
„Din El dar sunteţi voi întru Hristos Iisus, Cel ce de la Dumnezeu S’a făcut pentru noi înţelepciune, dreptate şi sfinţire şi răscumpărare” (1 Cor. 1,30).
Amin
„Iar îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: Aşa grăieşte Amin-ul , Martorul cel credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu” (Apocalipsa 3, 14).
Ş. a. m. d.
Poate că acest apocrif, care a încântat pe străbunii noştri şi i-a făcut să-l iubească atât de mult, nu ne-a obţinut chiar miracolele spectaculoase promise, dar ne-a călăuzit să pătrundem mai adânc taina mântuirii, taina puterii Numelui dumnezeiesc, taina cererii din rugăciunea domnească „Tatăl nostru” „Sfinţească-se Numele Tău”. Căci, după cum se vede, cuvântul „iubire” era un substantiv comun, care denumea un sentiment de afecțiune față de o persoană de sex opus. Înseamna dragoste, amor, atașament sufletesc (simpatie, prietenie, afecțiune) puternic față de cineva sau ceva etc. Dar după ce am aflat ca Iubire este şi un nume propriu, unul din numele lui Dumnezeu, Nume puternic şi înfricoşător prin care biciuim pe vrăşmaşi, acest cuvânt negreşit l-am sfinţit, căci a devenit altfel pentru noi şi altfel îl vom privi de acum înainte.
Nu este şi aceasta un miracol?

Versetul care salvează vieţi

leave a comment »

“Ecce Crucem Domini!
Fugite partes adversae !
Vicit Leo de Tribu Iuda,
Radix David ! Aleluia !”

Iată crucea Domnului !
Fugiţi forţe potrivncie !
A învins Leul din seminţia lui Iuda
Rădacina lui David! Aleluia !

(Formulă de exorcizare inspirată din Biletul Sfântului Anton)


Ne aflam în Portugalia, undeva la jumatatea secolului al XIII-lea. O femeie sărmană se îndreptă disperată spre capela Sfântului Anton de Padova, trecut la cele veşnice doar în urmă cu câţiva ani, urmarită de un singur gând, acela de a-şi pune capăt zilelor. „Pentru ce să mai trăiesc, îşi zice ea, când sunt atât de sărmană, când nu am după ce bea apă? Parcă totul s-a întors împotriva mea. Şi chiar Dumnezeu şi-a întors faţa de la mine.” În capelă, nimeni. Numai ea, Dumnezeu şi statuia Sfântului Anton, atât de rece şi impasibilă. Începe o rugăciune, cam fără tragere de inimă. Nu mai are credinţa şi zelul de altă dată. Dintr-o dată, parca îl vede pe Sfântul Anton într-o lumină dumnezeiasacă. Nu-i cumva o închipuire ? Închide ochii. Când îi deschide, capela îşi recăpătase înfăţişarea obişnuită. Statuia Sfântului Anton era acolo, tot atât de rece şi impasibilă. Dar ce este acesta ? Un bilet ?! Îl ia şi îl desface. Nu ştie să citească. Aleargă la preotul paroh. Arată biletul. Parohul îl cercetează cu atenţie. Un pergament frumos. Scris tot atât de frumos. Uimit, exclamă : „E in latineşte”. Începe să-l citească : „Et unus de senioribus dicit mihi ne fleveris ecce vicit leo de tribu Iuda radix David aperire librum et septem signacula eius „. Parintele îl traduce femeii în portugheză : „Şi unul dintre Bătrâni mi-a zis: Nu plânge! Iată, Leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, El a biruit să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei“. Este vesetul 5, 5 din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul. Preotul se abţine să-i mai spună acest amănunt. Femeia mulţumeşte şi pleacă. Repetă verstul de mii de ori. Caută să-l înţeleagă. Ca prin minune, gândul sinuciderii a parăsit-o. Acum i se pare absurd. Un gând hidos şi diabolic. Vede totul într-o lumină nouă. „Ce carte minunată trebuie să fie Sfânta Scriptură, gândeşte ea, de vreme ce are asemenea cuvinte care dau viaţă !” Sfânta Scriptură ! Cum să o citească? Nu ştie carte. Apoi, este scrisă în latineşte. Oh ! De-ar putea să o citească în întregime. Dar Biserica refuză să o traducă în portugheză. Chiar şi Sfânta Liturghie este tot in latineşte. Dacă s-ar da voie să se traducă, negreşit ar găsi poate un calugăr inimos sau un om ştiutor de carte care să-i citească din ea. Dar aşa…Păcat ! Vestea se răspândeşte ca fulgerul în toată Portugalia, ba chiar în toată Europa. Însuşi regele porunceşte să i se aducă biletul. Îl cercetează cu atenţie. Nu ştie ce să creadă. Franciscanii rescriu versetul pe mii de bilete şi cer creştinilor să poarte mesajul asupra lor şi, mai ales, în inimă. Versetul începe să producă alte şi alte miracole. În iarna anului 1708, vasul francez „Africana” este gata să naufragieze. Se dă alarma. Dar parcă toate eforturile sunt zadarnice. Preotul capelan scrie versetul, îl citeşte întregului echipaj şi îl aruncă în apă. Mateloţii se întorc imediat la treabă. De asta dată, parcă totul are spor. Căpitanul dă acum  ordine inspirate. Oamenii le executa cu zel. Vasul este salvat.

Versetul din capul unghiului

După aproape un mileniu, acest verst rămane tot atât de misterios ca in Evul Mediu. Atunci când cititm Sfânta Scriptură, suntem tentaţi să le dăm importanţă altor versete. La câţi dintre noi, acest verset a trecut aproape neobservat, eclipsat de altele ? Şi totuşi… De ce a fost ales acest verset ? Pe ce comutator al uzinei noaste lăuntrice apasă, de vreme ce produce atâtea miracole ? Cum poate el sa acţioneze în situaţii limită, atunci când raţiunea este biruită de disperare ? Atunci când conştiinţa se întunecă şi parcă trăim pe altă lume ? Dacă ar fi să-l luăm în sens alegoric, ne gândim că, la vremea aceea, Sfânta Scriptură avea, într-adevar, şapte peceţi. Era inaccesbilă. Scrisă într-o limbă inaccesbilă omului obişnuit, chiar tradusă ar fi fost tot atat de inaccesibila, de vreme ce marea majoritate a populatiei era anafabetă şi săraca şi nu ar fi putut să-şi permită o carte atât de scumpă, care se scria greu, căci trebuia scrisă de mână, ea aşteapta vremuri mai bune. Oamenii, într-adevăr plângeau dupa Cuvântul lui Dumnezeu. Iar acest bilet sa fi fost o proorocire, care avea să se împlinească doar peste câteva secole. Căci vremurile bune aveau să sosească. „Nu plânge! Iată, Leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, El a biruit să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei“ pare să spună că traducerea şi difuzarea ei în occidentul catolic prin cuvântul tiparit aveau să se împlinească sigur. Iar Autorul este Iisus Hristos Însuşi. Dar dacă nu ne gândim la sensul alegoric, ci la miracolele imediate pe care le-a produs, este indiscutabil că acest verset acţionează printr-un mecanism nebănuit, care scapă minţii omeneşti.

Biserica „Buna Vestire” din Giurgiu

leave a comment »

(Catapeteasma/tâmpla biserici „Buna Vestire” din Giurgiu, sursa: Resurse ortodoxe)

Înălţarea Sfântului locaş având hramul „Buna Vestire” sau „Blagoveştenia” a fost începută în anul 1863 de către comunitatea grecească existentă la acea dată în Giurgiu. Biserica a aparţinut statului grec până in anul 1965, motiv pentru care mai este cunoscută şi sub denumirea de „Biserica Grecească”. Marea ei faimă pe care şi-a cucerit-o de-a lungul vremii se datorează atât penelului marelui pictor de biserici Gheorghe Tattarescu, pictor care in anul 1864 execută in stil renascentist tâmpla, iar in anul 1867 termină pictura murală din interior in tehnica ulei, procedeu revoluţionar la acea vreme în România, cât şi aurei de legendă care o învaluie. De-a lungul vremii, sfântul locaş a rămas neatins în urma unui incendiu provocat de un trasnet, nu s-a prabuşit în urma nenumăratelor cutremure de pamânt devastatoare, deşi, paradoxal, căramida este făcută manual, iar plafoanele din paianta, pe când numeroase clădiri din jur, făcute din beton şi căramidă trainică de fabrică au fost avariate. La acestea,se mai adaugă şi faptul că în două rânduri a fost la un pas de demolare, dar Dumnezeu a salvat-o în chip miraculos. Giurgiuvenii cred că biserica are un har deosebit, iar icoanele sunt făcătoare de minuni.

Descriere

Biserica se află amplasată chiar in centrul urbei. Este de mărime mijlocie. Lipseşte turla, lucru neobişnuit pentru bisericile construite în stil bizantin din România. Acest fapt o face să pară smerită precum o cuvioasă maică încărcată de ani şi de fapte bune. Este o expresie a duhului de smerenie ortodox, aşa cum a fost înţeles de ctitorii acestui sfânt locaş. Orientarea edificiului este canonică, cu altarul spre răsarit, punct cardinal închipuind locul de ridicare al Soarelui Dreptaţii, Iisus Hristos, altarul sărutând în fiecare dimineaţă lumina văzuta, precum întreaga Ortodoxie sărută lumina nevăzută a Mirelui Ceresc. La fel ca celelalte biserici în stil bizantin, sfântul locaş este împarţit în trei încăperi principale: nartică, naos şi altar. Are şi un pridvor împodobit cu frumoase ornamente. Acesta este închis, iar deasupra lui se află clopotniţa. Fundaţia este de piatra, iar pavimentul pavat cu dale. Forma bisericii este de navă trilobată, având un plan cruciform, caracteristic arhitecturii bizantine. O tâmplă (catapeteasmă) de lemn, care are 64 de icoane, dispuse pe patru niveluri, pictate în întregime de Gheorghe Tattarescu, desparte naosul de altar. Pe primul nivel se află icoanele împărăteşti, icoana Mântuitorului şi a Fecioarei Maria. Icoana Mântuitorului Îl înfăţişează pe Iisus Hristos binecuvântând. Chipul Său este aureolat de o lumină nepământescă. Artisul a ştiut să redea bine măreţia Lui dumnezeiască, atât de înfricoşătoare ochiului omenesc, dar, totodată, să nuanţeze blândeţea, bunătatea şi duioşia Lui, realizând o adevărată capodoperă, din păcate, foarte puţin cunoscută. Icoana Maicii Sfinte, purtând Pruncul în braţe, o înfăţişează pe Fecioara Maria ca o mamă fericită. Pruncul Iisus din braţele ei priveşte undeva în departare, parcă incercând să cuprindă cu privirea Lui dumnezeiască întreaga omenire coruptă de păcat. Icoana hramului bisericii înfăţişează binecunoscuta scenă când Arhanghelul Gavriil vesteşte fecioarei hotărârea lui Dumnezeu cu privire la destinul ei şi al nostru. Din icoană, iradiază o lumină şi o căldură nepământescă, dadătoare de linişte şi siguranţă. Artistul a ştiut şi aici cu mult meşteşug să apropie imaginea de sufletul credinciosului atât de mult, încât acesta să participe la misterul evenimentului cu o intensitate şi înţelegere deosebită. Întreaga icoană pare atât de sfântă şi familiară. Pe nivelul al doilea, deasupra uşilor împărăteşti, se află icoana „Cinei cele de Taină”.Momentul când Mântuitorul descoperă vânzarea lui Iuda, ucenicilor Săi, este zugrăvit emoţionant, de o manieră care să ne facă să ne gândim la marii voievozi români, care le descopereau căpitanilor că vor muri trădaţi de unul din oamenii lor de încredere. Tot pe nivelul al doilea se găsesc cele douăsprezece icoane care înfăţişează cele douăsprezece praznice împărăteşti. Pe nivelul al treilea se află o suită de şase icoane înfăţişând pe cei doisprezece apostoli, aceştia fiind grupaţi doi câte doi. Nivelul al patrulea este rezervat celor doisprezece prooroci ai Vechiului Testament. Pe plafonul pronaosului este zugravită Sfânta Treime formată din cele trei persoane dumnezeieşti, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar pe cel al naosului se regăseşte imaginea ce reprezintă pe Iisus Pantocrator, pe Mântuitorul în slava Sa. De o frumuseţe deosebită sunt şi celelalte icoane care,împreună cu cele descrise mai înainte se îmbină într-o armonie desăvârşită.

Anul 1965 şi minunea care a avut loc atunci

În anul 1965, când sfântul locaş îşi prăznuia centenarul, autorităţile comuniste impun administraţiei bisericii să doneze municipiului o parte din terenul ei, pentru a se începe construcţia unui nou bloc de locuinţe. Apoi,i se pune în vedere preotului paroh, venerabilul Ieremia Decu, să elibereze biserica de obiectele de cult, deoarece s-a hotărât demolarea ei. Vestea a căzut ca un trăsnet. Nu numai enoriaşii, ci mulţi giurgiuveni iubeau biserica şi o frecventau. Toţi se rugau Fecioarei Maria, patroana locaşului să nu-i lase. Mulţi aveau lacrimi în ochi. Dumnezeu i-a trimis parohului un gând înţelept: să apeleze la ambasada Greciei. Preotul împreună cu administratorul fac demersuri. Autorităţile condiţionează menţinerea ei de renovare. Totuşi, statul grec nu este dispus să facă investiţii. Mai rămânea o singură soluţie: ca Biserica Ortodoxă Română să o preia şi să suporte financiar cheltuielile renovării. Lucrul era posibil deoarece, cu excepţia a cinci familii de origine greacă, ceilalţi enoriaşi erau români. Stăpânirea jubila. Nu credea că Patriarhia română va face asemenea gest. Totuşi, spre surprinderea tuturor, B.O.R. acceptă. Este incontestabil şi meritul celui de-al treilea patriarh, Iustinian Marina. Biserica era salvată. Lucrările de renovare au început imediat. Enoriaşii fac donaţii. Dar dupa cinci ani, preotul Iermia Decu se imbolnaveşte şi trece la cele veşnice. Succesorul lui, preotul Lucian Manicatide este instalat ca paroh la 1 octombrie 1980. Acesta continuă procesul de restaurare. Când nimeni ne se mai aştepta, autorităţile revin la vechea obsesie. În anul 1987, se cominică oficial decizia de demolare. Vestea a îndurerat pe toata lumea. Preotul şi enoriaşii erau disperaţi. Se roagă în taina Fecioarei. Omeneşte,nu mai era nimic de facut

Ambasadorul Statelor Unite şi a doua minune

În aprilie 1987, noul ambasador al Statelor Unite, Roger Kirk, face o vizită la Giurgiu. Întrucât se ştia că înaltul demnitar american este şi un mare amator de artă autentică, în special artă sacră, în programul vizitei a fost înclus şi un obiectiv religios de valoare. Aceasa nu putea fi decât o biserică pictată de un mare artist. Lesne de înţeles, autoritaţile evită biserica de la Giurgiu şi se decid pentru biserica din satul limitrof, Vedea, pictată tot de penelul lui Gheorghe Tattarescu. Din cauza unor disfuncţionalităţi administative, programul vizitei este dat peste cap. Intervine criza de timp. Totuşi,ambasadorul insista sa viziteze biserica. Brusc şi inexplicabil, vremea se strică şi este nevoit să renunţe. Se pregateşte de întoarcerea la Bucureşti. Dar în ultimul moment, nu se ştie cum, a aflat de existenţa bisericii din Giurgiu. Insistă să o vadă. Impactul emoţional a fost zdrobitor. Înaltul demnitar a rămas mut în faţa splendorilor de aici. Măreţia şi nobleţea icoanelor l-au copleşit şi tulburat. Se spune că, atunci când a iesit din biserică, era cu totul schimbat. Şocul emoţional a fost atât de puternic, încât niciodată nu a încetat să se intereseze de soara sfântului locaş. Cel puţin ,în acel an, demolarea a fost considerată inoportună. Cu toate acestea, spectrul buldozerelor dictaturii a continuat să planeze peste gingaşia de paradis a sfintelor icoane şi a picturilor murale din sfântul locaş. Căderea regimului ateist,  în decembrie 1989 a pus capăt acestui coşmar.

Pentru descărcare: Biserica „Buna Vestire” din Giurgiu

Mai cred copiii noştri într-o minune?

leave a comment »

(Răstignirea, sursa: „Resurse ortodoxe”)

Veacul disperării perfid şi mişel
renaşte dumnezei cu pântec de-oţel,
eresuri străine poleite-n cuvinte
coboară-n suflet şi-n minte.

Vopsiţi în roşu, mânjiţi pe braţe şi dinţi
pe stadioane hipişii dau concerte
în stranii ritualuri. Se numesc chiar sfinţi
cu aura lor strâmbă prelinsă peste plete.

Un bărbos guru de-apartament
şi-a convins ciracii, extaz şi încântare,
învăţând pe ei că ar fi un instrument
divin, Mesia în chip de reîncarnare.

Doamne, ispitele ne zguduie tăria,
căci veacul e-ntors spre alta menire !
E hipi-ul un sfânt? E guru Mesia?
Sunt ale lor fraze mesaj de mântuire?

Privirea mi-o întorc către Răstignit
şi sufletul o clipa se ridică.
Văd patru cuie şi un Hristos smerit,
ce patima o-ndură din dragoste de oameni.

Văd spinii Lui şi-o înviere care
va fi a noastră şi Raiul în mine creşte,
cum creşte Liturghia în Altare,
când preotul solemn împărtăşeşte.

Văd o mână mică, sfioasă şi albă,
bătând mătănii la icoana poleită
a Sfintei Fecioare. O rugăciune caldă
se murmură cuvioasă şi smerită.

Mai cred copiii Tăi în Altare şi minuni,
în Maica Sfântă şi Pruncu-i de la sân,
în holdele sfinţite, în datini şi-n goruni,
în naşterea Ta, Doamne, din staulul cu fân?

Written by Gavriil STIHARUL

iulie 21, 2009 at 10:43 am

Ocrotire

leave a comment »

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul – „Potirul Nesecat“, sursa:”Sfânta Mănăstire Dervent”

Maica Domnului, maica dorului,
pentru cântare, pentru lucrare,
lucrare cerească în vie domnească,
nouă încredinţată din mila de Tată.

Curge pe pământ Cuvântul cel sfânt,
precum o ploaie de stele-n văpaie,
biruieşte somnul şi vino la Domnul,
El îţi dă odihnă, rănile-ţi alină.

Harul să învingă, răul să se stingă,
lacrima să pice, focul să ridice
să aprindă dorul către-nalt Păstorul,
cel blând şi smerit, de lemn răstignit.

Biruie împietrirea, vino la iubirea
lui Hristos Dumnezeu, înalt Arhiereu,
inima să-ţi cânte, să binecuvânte
pe cel Împărat, de Paşti înviat.

Maica Domnului, maica dorului,
scoală-te creştine, mâna să se-nchine,
mătănii să bată pentru cea curată,
sfânta dorului, Maica Domnului.