Cuvânt lăuntric

Blogul lui Gavriil STIHARUL pentru o lume mai bună şi mai frumoasă

Posts Tagged ‘Poeme

FECIOARA DIN DEPĂRTĂRI

with one comment

Ce tristă e fecioara şi câtă paloare!
Mă prind de coapsa ei de corn de lună
Cu ochii dilataţi în noian de zare,
ea este raza naşterii mele sub zodia bună.

Îi pipăi artera de zbor şi de-albastru,
ce tristă e noaptea, ci-n zori e cuminte!
Se zbate pentru doi pulsul unui astru
şi trage mugurii sânului spre-nainte.

Seduci în sus lumina pân-la lăcrimare.
te soarbe  răsuflarea fântânilor curate –
a fost dragostea noastra o lungă îmbrăţişare
sau doar chinul iubirii de departe?

Anunțuri

Written by Gavriil STIHARUL

Mai 29, 2015 at 1:58 pm

Publicat în Gavriil STIHARUL

Tagged with , ,

De ce?

with one comment

De ce nu mă minţi Iisuse,
de ce-mi spui că este greu
că pe lume sunt cătuşe,
si că rău e rău mereu.

 

De ce nu mă minţi, Tu, Doamne,
vreau să-mi spui că e uşor,
că pe lume nu e  foame
şi  că  rănile nu dor.

 

De ce port vina astei lumi,
Cupa intrebarii-o sorb,
Ce beznă s-a lasat pe ulmi
Cel ce vede este orb?

 

Dor  de mai  îl  torn în toamne,
Firul  amintirii-l tai
Cu iertărea păcii, Doamne,
Şi cu  nopţile din  rai.

 

Un blestem străvechi apasă,
este har sau  întâmplare,
este  boală  ticăloasă ? –
port în mine o-ntrebare:

 

De ce nu mă minţi Tu, Sfinte?
Spune-mi  că sunt doar gradini –
să nu-mi mai aduc aminte
nici de spini şi măracini.

Written by Gavriil STIHARUL

Iulie 8, 2014 at 4:01 pm

Blesteme din cimitir

leave a comment »

Din lirică orală

Poem cules şi prelucrat stilistic de Gavriil Stiharul

          (I)

 

Loc din ţintirim
Vâlve de venin
La priveghi de lună
Morţii se adună,
Cei duşi se răzbună
Cu jar din furtună.

La groapa-nchisorii,
Spre ceasul mirării,
Aripi ruginite
Prelungesc morminte,
Luna ca un ochi
Cloceşte deochi,
Duhurile toate
Ies pentru dreptate:
„Voi, ce-aţi pironit
Pe neprihănit
De ziduri de hule
În nopţi de celule,
Sunteţi blestemaţi
Să fiţi măcinaţi
De gânduri semeţe
Cu hidoase feţe,
De umbre ce bat,
În ochiul holbat,
Cu mâna chircită,
De lanţuri pocită.
Ca la abatoare,
Fără lumânare,
Ne-aţi înjunghiat,
Cer îndoliat.
Plouă undelemn
Dincolo de semn.”

E priveghi de lună
Morţii se adună,
Din uitate oase,
Ca la parastase,
Vin din cimitire
Pe cruci de-amintire
Pentru judecată,
Iaduri de răsplată,
Ei strâmbă secunda
Şi grăbesc osânda.

(II)

Printre zăbrele
Mucuri de stele
Scapără-un fulger
Arde un înger;
Cade-un serafim
Peste ţintirim
Scoţând din pământ,
Dintr-un mormânt,
O umbră trezită
Şi neputrezită:
Fă-ţi cu limba cruce
La câte-o răscuce.
Să n-auzi blesteme
Vuind în poeme.
Moara din morminte
Macină cuvinte,
Oh, vorbele cele,
satanice, rele,
Cum mai răscolesc
Şi ne necăjesc!
[…………………………]

Written by Gavriil STIHARUL

Iunie 29, 2014 at 5:13 pm

PLECAREA DIN CUVÂNT

leave a comment »

Cuibar de pleoape acoperind o lume
îşi tremură în beznă gene ostenite –
ce har mi-a dar şoptirea fără nume
să pot visa plecarea din cuvinte?

Nu pot rămâne petale de iubire
din toamnele tăcute în amfore de lut
decât golind dorinţa de rostire,
gustându-te în moartea din cuvânt.

Nu mi-a fost dată tăcerea oarbă,
căci ochii tăi vorbeau cu ne’nţelese şoapte.
O linişte apoi lăsată să ne soarbă
în steaua speranţă din răsărit de noapte.

Written by Gavriil STIHARUL

Aprilie 30, 2014 at 11:51 am

Publicat în Gavriil STIHARUL

Tagged with

O noapte hibernală…

leave a comment »

O noapte hibernală se aşterne-n cuvinte
şi clinchet de cristale loveşte în secundă,
gura lunii să nu soarbă lacrima ta  fierbinte
când craterele albe sunt colţi ce stau la pândă.

Te vreau iar flacără mistuindu-se în ceară,
te vreau acum  o frântă melodie dintr-un zvon
călătorind în timpanul frunzelor de vară,
te vreau în rumoarea cuvântului fără de somn.

Sau poate-n florile toamnei învinse de suspin,
în zbaterea tâmplei albe, în ochiul ostenit,
când noaptea stă să plece, când, prinsă de un ciulin,
să-ţi sfâşie mantaua cu un ţipăt ascuţit.

Ninge din pleoapele deschise albul zilei
şi lacrimile de noapte sunt o amintire;
ce bucurie nouă când mai întorc o filă
şi număr fulgii ce mă străbat fără oprire!

Written by Gavriil STIHARUL

Februarie 22, 2011 at 8:08 pm

Publicat în Poezii

Tagged with ,

Inorogul din visurile care plâng

leave a comment »

Dacă somnul zburdă atingându-ţi jucăuş
crestele de-argint ale părului tău val,
mă trezeşte din uitare ţipătul de pescăruş
azvârlit de briza brusc stârnită dinspre mal.

Nu-i loc de tine în visurile care plâng,
ci du-mă departe, -n basmele cu  sori,
pe pajiştea stelară îmi împleteşte-un rug
şi cerne-mă zăpadă prin sitele de nori.

Dacă visurile-s cioburile zilei sparte
pe care pleoapa tremurândă mi le adună,
nu e loc de inorogi în lumea mea ce arde,
ci ia-mă şi mă du pe pajiştea de pe lună.

Written by Gavriil STIHARUL

Ianuarie 29, 2011 at 8:02 pm

Publicat în Gavriil STIHARUL

Tagged with , ,

Chemarea lui Hyperion

with one comment

Zvon de nuntire se aude dinspre cimitir
la ceas tainic de vară când eşti o-nchipuire,
din caierul de gânduri îmi torci nevăzutul fir
şi ţeşi fără odihnă cămaşa mea de mire.

Dar pânza de păianjen a razelor de lună
prinde în joc de iele luceafărul de vară
şi ochiul mi se zbate, şi în auz îmi sună
prelunga agonie a astrului de seară.

Un sol trimis de craiul cetăţii dintre ape
îmi spune să fiu gata, căci ziua-i spre amurg,
eu, aripa pe care Hyperion o arde,
mă mistui în cuvintele de teamă şi de rug.

Written by Gavriil STIHARUL

Ianuarie 21, 2011 at 5:40 pm